Si iata ca noul numar este aici
Asociatia Building Hopes
luni, 23 octombrie 2023
Cronica Studentului Feaa Craiova Nr. 57
joi, 28 ianuarie 2021
Interviu acordat celor de la Start ONG in 2019
Asociatia Building Hopes a luat nastere în decembrie 2018,
fiind fondată de un cadru didactic universitar (Lect.dr. Silvia Puiu de la
Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Universitatea din Craiova)
și două foste studente, Anca Elena Niță si Elena Alexandra Popa. Andreea Geantă și Lavinia Bușe sunt doi dintre
voluntarii care ne ajută în Departamentul de Marketing, ajungând să facă
voluntariat în urma primului proiect câștigat prin programul StartONG.
•
Ce vă motivează să faceți parte din societatea civilă?
Silvia: Credința că nu traiesc doar pentru mine,
convingerea că pot ajuta să dau un sens existenței mele. Cu toții suntem boabe
de nisip, dar pe parcursul vietii, avem șansa să ajutăm oamenii, să nu trăim
doar pentru noi și pentru a ne fi cald nouă și familiei noastre, ci și pentru
cei mai puțin norocoși.
Alexandra: Experiența anterioară de cinci ani de
voluntariat mi-a deschis orizonturile și m-a învățat că cel mai important lucru
este să împărtășești ceea ce știi, valorile tale, obiceiurile pozitive și
astfel poți deveni tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Motivația mea
sunt oamenii, care vor să învețe și să se dezvolte, oamenii care pot și vor să
schimbe la rândul lor vieți.
Anca: Motivarea pe care o am pentru a face parte din societatea
civilă este în primul rând dorința de a face bine, de a deveni o persoana
empatică, atentă la nevoile societății, deoarece consider că nu este important
doar să avem grijă doar de noi înșine, ci și de tot ceea ce ne înconjoară. Cu
cât suntem mai motivați în drumul nostru, cu atât vom avea o societate care
pune accentul pe respect, bunătate, corectitudine, fericire și împlinire
sufletească. Acestea sunt doar câteva lucruri care mă motivează să fac parte
din societatea civilă, iar cea mai mare motivare este reprezentată de zâmbetul
larg deschis pe care îl primesc din partea persoanelor cu care interacționez. O
motivare mai mare ca aceasta nu cred că se poate exprima prin cuvinte, în
principiu aceasta se simte.
Andreea: Cred ca motivația vine din dorința de a
ajuta. Aș mai adăuga și dezvoltarea
personală si încrederea în sine.
Lavinia: Mă motivează ocazia de a oferi o șansă și
altora, de a-i ajuta pe cei care au lipsuri diverse, cu speranța că doar așa
putem deveni o societate civilizată, prosperă.
•
Cum ați ajuns să lucrați pentru ONG-ul pe care îl
reprezentați în proiectul StartONG?
Silvia: Sunt membru fondator, deci am plecat de la o idee
comuna cu fostele mele studente, acum colege si prietene: Anca si Alexandra. Am
realizat ca vrem sa facem ceva mai mult pentru comunitatea din care facem
parte. In plus, Anca si Alexa au avut experienta ca voluntare in diverse
organizatii, iar eu am venit cu expertiza mea de cadru didactic. Impreuna ne
completam si suntem o echipa, o familie as putea spune. Ideea a luat nastere in
timpul discutiilor amicale cu fetele si de la idee la infiintare, au mai fost
doar cateva hartii
Alexandra: Studentă fiind doream să am parte de cât mai
multe experiențe în afara mediului formal și astfel am întâlnit-o pe colega și
prietena mea, Silvia, care pe atunci derula o mulțime de proiecte frumoase
pentru tineri, în calitate de cadru universitar. Apoi am cunoscut-o pe Anca,
alături de care am participat la diverse concursuri, olimpiade și pe care am
ajuns să o apreciez pentru tot entuziasmul de care dădea dovadă. Profa (așa cum
am obișnuit să îi spun) și Ancuța aveau aceleași idei ca și mine: voiau să pună
la cale cât mai multe proiecte pentru tineri și nu numai, iar de aici a mai
fost doar un pas pentru a clădi ceea ce noi numim Asociația Building Hopes.
Anca: Lucrurile au început să se așeze și să prindă
contur în anul 2018. Întotdeauna am fost un copil căruia i-a plăcut să participe
la tot felul de activități de voluntariat și concursuri. În perioada anilor de
studenție le-am cunoscut pe colegele mele Alexandra Popa (Alexa) și Silvia Puiu
(profa) cu care am fondat mica noastra căsuța de fluturi care împarte speranță,
și anume "Asociația Building Hopes". Punctul comun pe care l-am avut
toate trei pentru a lucra în cadrul asociației este reprezentat de dorința de a
da ceva în schimb societații din care facem parte. Deoarece fac parte din
norocoasele persoane care au fost ajutate, îndrumate și consiliate, la rândul
meu vreau să ajut cât mai mulți tinerii să se găsească pe ei înșiși, să își
găsească propriile pasiuni, calitati și să facă distincția între bine și rău.
Andreea: Cunosc Fondatorii ONG - ului de mulți ani, am
lucrat împreună pentru multe proiecte cu care ne-am prezentat la olimpiade,
scoli de vara, simpozioane. Cand am aflat ca se dorește a înființa un ONG, nici
nu am stat pe gânduri, devin voluntar. Fiind si absolventa a Facultății de
Economie si Administrare a Afacerilor, specializarea "marketing",
cumva lucrurile s-au intersectat, iar azi scriu despre ce se întâmplă in cadrul
workshop-urilor. Sunt fericită ca atunci cand aștern cateva rânduri "pe hârtie"
, captez atenția altor persoane și le determin să se implice, pentru a
contribui la o societate mai buna.
Lavinia: În urma primului workshop al Asociatiei Building
Hopes la care am participat, am decis ca vreau sa fiu voluntar și să cresc
alături de asociație. Proiectul H.O.P.E.S. mi-a deschis o nouă cale spre scris,
astfel mi-am redescoperit această pasiune prin prisma căreia îmi dezvolt un
viitor pe acest departament.
•
Ce urmează să se întâmple în cadrul proiectului
câștigător StartONG? Descrieți-l pe scurt.
Silvia: Proiectul Obiceiuri sănătoase pentru o viață
fericită se derulează în perioada octombrie – noiembrie 2019, ca o continuare a
primului proiect câștigat și finanțat tot de StartONG. Proiectul constă în
oferirea unui set de 4 workshopuri pentru tineri: reciclarea ca modalitate de a
reduce factorii nocivi sănătății, sănătate emoțională, relații sănătoase,
nutriție. Feedback – ul pe care l-am primit din partea participanților la
workshop-urile precedente a fost unul pozitiv și ne-am dorit să revenim către ei
cu aceeași modalitate de sprijin nonformal, pentru a –și remodela starea de
spirit și încrederea că pot avea o viață fericită.
Alexandra: Obiceiuri sănătoase pentru o viață fericită este
un proiect care presupune desfășurarea a cinci workshopuri pentru tineri,
precum: dezvoltare emoțională, relații sănătoase, alimentața corectă și
reciclarea selectivă, prin intermediul cărora vom crea pentru tineri un mediu
de socializare, de cunoaștere de sine, vom crea punte de comunicare între ei și
un psiholg, astfel încât să conștientizeze importanța adoptării unui stil de
viață sănătos.
Anca: Al doilea proiect finanțat prin intermediul
StartOng Obiceiuri sănătoase pentru o
viață fericită este gândit astfel încât beneficiarii să dispună de un set de 4 workshopuri
pe diverse teme, plecând de la sănătatea emoțională, relațiile sănătoase,
nutriția și încheindu-se cu reciclarea ca modalitate de a reduce factorii
nocivi sănătății. Cea mai frumosă parte la aceste workshopuri cred că este
reprezentata de partea practică, prin intermediul căreia tinerii sunt mai
receptivi și prezintă un interes mai crescut pentru a participa la cât mai
multe workshop-uri de dezvoltare personală.
Andreea: Urmează cel de-al doilea proiect finanțat prin
programul Start ONG și am siguranța că va fi cel puțin la fel de interesant ca și
primul proiect (Proiectul Hopes). Vom lega prietenii frumoase, vom descoperi
lucruri noi. În cadrul acestui proiect se vor oferi servicii de consiliere
psihologică pentru a-i ajuta pe tineri să tindă către o viață cât mai
sănătoasă. Grupul țintă vizat este format din tineri cu vârstele cuprinse între
18 si 35 de ani.
Lavinia: În cadrul proiectului "Obiceiuri sănătoase pentru
o viață fericita" scopul este de a deprinde participanții să aibă
obiceiuri sănătoase, să-și valorifice viața și sănătatea, și să aibă o
atitudine pozitivă.
luni, 25 noiembrie 2019
Proiectul Obiceiuri sanatoase pentru o viata fericita
Mai multe detalii legate de workshopuri, găsiți și pe blogul vicepreședintei Alexandra Popa.
marți, 18 iunie 2019
Proiectul HOPES in ochii profei :)
Laurentiu Badea, Writer and Graphic Designer |